Patronii români sunt zgârciți cu salariile fiindcă nici ei n-au bani: firmele, la pământ
Firmele românești se confruntă cu mari probleme economice, iar unul dintre motivele pentru care patronii români majorează cu greu salariile e reprezentat tocmai de faptul că nici eu n-au bani, în ciuda faptului că mulți angajați cred contrariul.
În realitate, sectorul de business din România, alcătuit din firme mici și mijlocii, care muncesc cinstit, își achită dările către stat și nu fac evaziune fiscală sau nu practică munca la negru, de-abia mai supraviețuiesc.
Problemele economice ale populației, precum inflația sau criza energetică, sunt la fel de apăsătoare și pentru firme. Antreprenorii au fost loviți în ultimul an de o serie de provocări fără precedent în ultimul deceniu, iar mulți dintre ei au ajuns la fundul sacului.
Patronii români ar trebui înțeleși, situația firmelor e critică și s-ar putea agrava
Pentru foarte multe firme de la noi din țară, anul acesta reprezintă finalul de drum în lumea antreprenoriatului.
Cifrele din piață demonstrează pe deplin cât de dificilă e situația patronilor români și a firmelor lor. Din nefericire, efectele acestor probleme se vor revărsa asupra economiei și asupra angajaților în general, fiindcă firmele sunt motorul economic al unei țări, iar fără ele putem ajunge în situații financiare critice, ne putem confrunta cu o prăbușire a veniturilor statului, cu șomaj și alte astfel de aspecte de nedorit.
Conform cifrelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), asistăm la o creștere alarmantă a numărului firmelor dizolvate în toată România.
Concret, numărul companiilor dizolvate a crescut cu 14,14%, în primele şapte luni din 2023. S-a ajuns astfel la nu mai puțin de 22.193 de companii care au ajuns în această situație. Prin comparație, în prima jumătate a anului trecut vorbeam despre 19.443 de firme dizolvate în toată țara.
Capitala deține tristul titlu de campioană a numărului de firme dizolvate în prima jumătate de an, cu 4.657 de firme. Clasamentul negru e completat de Cluj (1.165, +26,36%), Timiş (1.155, +33,84%), Constanţa (1.030; +4,25%) şi Ilfov 990, plus 22,52%).
Avem însă și județe cu foarte puține astfel de situații. Cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Covasna, respectiv 122 (-12,23%), Ialomiţa (132, +37,5%) şi Mehedinţi (132, +3,94%).
Din păcate, nici perspectivele pentru lunile următoare nu sunt de natură să ne insufle mai mult optimism. Pe fondul schimbărilor fiscale anunțate, multe firme riscă să pună lacătul pe ușă, din cauza creșterii poverii fiscale.